Mallul Armonia Center din Braila a intrat in insolventa cu datorii de peste 35 mil. euro. Cea mai mare parte catre Volksbank
Firma Red Project Three, care deţine centrul comercial Armonia din Brăila, a cărui activitate a fost suspendată în urmă cu 15 luni, a intrat oficial în insolvenţă ca urmare a unei decizii a Tribunalului Bucureşti, pronunţată săptămâna trecută, administratorul judic desemnat fiind Casa de Insolvenţă Transilvania.

 

 

Red Project Three este o firmă controlată de compania RED Management Capital, care a luat un credit de 47 de milioane de euro de la Volksbank pentru construcţia unui centru comercial în Brăila, cu chiriaşi precum Carrefour, Flanco sau Sephora.

Proiectul a funcţionat doar pentru o perioadă de circa nouă luni, fiind închis apoi în vederea repoziţionării, după cum declarau reprezentanţii RED în vara anului trecut, la momentul suspendării activităţii.

 

sursa: zf.ro

 

Parteneri

ACA International

ACA International

Credit Recover SRL este membra a Association of Credit and Collection Professionals. ACA International a fost fondata in 1939 si aduna peste 5500 de  membrii, incluzand case de avocatura si firme de recuperare creante.

Cabinet Avocatura

Cabinet AvocaturaCabinetul de avocatura "Costache Ovidiu Mihai" ofera asistenta juridica generala si de afaceri, consultanta juridica si reprezentare in domenii de expertiza complexe precum cel imobiliar, societati comerciale, litigii si executari silite, financiar-bancar, fiscal si mediere/arbitraj, fiduciare, protectia consumatorului.

Urmariti-ne si pe

Blog

Facebook

Twitter

Contact

Contact Credit Recover

ContactEmail: mihai.costache@creditrecover.ro

office@creditrecover.ro

Telefon: 004 0744.337.915

Fax: 004 031 815.25.33

International Website

Website

d91gV0Zwqr34OJadbi-bpO